Domenii de activitate

07 septembrie 2015

ANUNŢ IMPORTANT

Analize medicale

              Începând din anul şcolar 2015-2016, elevii vor prezenta un aviz epidemiologic semnat de medic prin care se atestă faptul că respectivul copil sau elev are sau nu are semne şi simptome sugestive de boală transmisibilă.
            Potrivit proiectului Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Educaţiei, documentele medicale necesare la înscrierea / frecventarea fiecărui an de învăţământ / terminarea unui ciclu de învăţământ sunt: adeverinţă medicală şi aviz epidemiologic.
            Adeverinţa medicală cuprinde date privind suferinţe patologice ale copilului care urmează să intre sau să reintre în colectivitate, printre care astm, otită, maladii congenitale de cord, probleme de învăţare /dezvoltare, diabet zaharat, leziuni ostoarticulare, convulsii, tulburări de vorbire, auz vedere, tuberculoză. Vor fi trecute în adeverinţă informaţii privind alergii la medicamente, alimente sau altele, pe care le-ar putea avea copilul, şi ce medicamente sau vaccinuri a efectuat.
              Documentele medicale se eliberează de medicul de familie sau de medicul colectivităţii de la care provine copilul.
              Pentru anul 2015, documentele medicale necesare pentru înscrierea/ frecventarea fiecărui an de învăţământ al preşcolarilor şi elevilor vor fi depuse la învăţători, în prima săptămână de şcoală.
              Dacă medicul de familie consideră necesară efectuarea unor analize, precum exudatul faringian sau coprocultură, acesta va trimite copilul să facă analizele bacteorologice, după care va putea elibera avizul medical pentru intrarea în colectivitate.


Bun venit la şcoală, copilaşi!


Structura anului şcolar 2015-2016

Semestrul I
Cursuri – luni, 14 septembrie 2015 – vineri, 18 decembrie 2015
În perioada 31 octombrie - 8 noiembrie 2015, clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar sunt în vacanţă.
Vacanţa de iarnă – sâmbătă, 19 decembrie 2015 – duminică, 3 ianuarie 2016
Cursuri – luni, 4 ianuarie 2016 – vineri, 29 ianuarie 2016
Vacanţa intersemestrială– sâmbătă, 30 ianuarie 2016 – duminică, 7 februarie 2016

Semestrul al II-lea
Cursuri – luni, 8 februarie 2016 – vineri, 8 aprilie 2016
Vacanţa de primăvară – sâmbătă, 9 aprilie 2016 – duminică, 17 aprilie 2016
Cursuri – luni, 18 aprilie 2016 – vineri, 17 iunie 2016
Vacanţa de vară – sâmbătă, 18 iunie 2016 –duminică, 11 septembrie 2016

Art.4 (1) Săptămâna 4–8 aprilie 2016 din semestrul al doilea este săptămâna dedicată activităților extracurriculare și extrașcolare, în cadrul programului numit „Şcoala altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun!”, având un orar specific.
 (2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), la clasele de învățământ preșcolar și primar, programul „Şcoala altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun!” poate fi organizat în altă perioadă din semestrul al doilea, dar nu mai târziu de data de 27 mai 2016, la decizia consiliului de administrație al unității de învățământ, după consultarea cadrelor didactice și a beneficiarilor primari și secundari ai educației.